Alegerea lentilelor

1. Monofocale

Lentilele monofocale sunt destinate corectiei fie pentru vederea de aproape, fie pentru vederea la distanta. Astfel, acestea sunt folosite pentru corectarea unei singure probleme de vedere. Intreaga lentila realizeaza corectia doar a unui viciu de refractie.

2. Bifocale

Aceste lentile pentru ochelari sunt impartite in doua. Partea de sus este pentru vederea la distanta, iar cea de jos este pentru vederea de aproape. Astfel, sunt destinate corectiei vederii atat de distanta, cat si de aproape, cu aceeasi lentila, iar delimitarea zonei de distanta de cea de aproape este clara si vizibila (si poate fi deranjanta). Lentilele bifocale pot fi purtate permanent, fara sa fie nevoie să purtăm două perechi de ochelari şi să le schimbăm în funcţie de necesităţi. Ochelarul bifocal este recomandat şi ca tranziţie între soluţia cu două perechi de ochelari (una pentru distanţă şi cealaltă pentru aproape) şi o pereche de ochelari progresivi.

3. Trifocale

Lentilele trifocale sunt ca si cele bifocale, doar ca sunt impartite in 3 parti. Partea de sus este pentru distanta, cea din mijloc pentru vederea intermediara, iar partea de jos pentru apropiere. Cele 3 parti sunt separate de linii vizibile. Aceste lentile sunt folositoare celor care trebuie sa priveasca la 3 distante diferite, scutind folosirea mai multor perechi de ochelari.

4. Progresive

Sunt cele mai performante lentile; asigura vedere clara la orice distanta (există zona vederii la distanta, la semidistanta si pentru vederea de aproape), fara delimitare vizibila a acestor zone (spre deosebire de lentilele bifocale si cele trifocale).

Din cauza faptului că lentila progresivă are în componență suprafețe optice diferite, fiind o imbinare a mai multor lentile, imaginile periferice apar putin distorsionate, iar câmpul vizual este puțin îngustat. Apare practic o limitare de câmp lateral, dar în schimb pacientul are o vedere centrala foarte buna pentru 3 distante. De aceea, lentilele progressive necesita un timp de acomodare si sunt recomandate in special pacientilor obisnuiti sa poarte ochelari.

In plus…Ce sunt Lentilele Fotocromatice?

Lentilele fotocromatice (sau heliomate) isi schimba culoarea in functie de nivelul luminii ambientale (se pot inchide pana la 85% pentru a proteja ochii de soare si devin transparente in lumina de interior a incaperilor). Timpul maxim de inchidere a unei lentile fotocromatice poate fi de 2 minute.

Aceste lentile, in momentul in care sunt expuse la radiatii UV sau lumina solara genereaza o reactie chimica reversibila si se inchid sau deschid la culoare. Se adaptează automat la schimbările condiţiilor de iluminare, reducând strălucirile luminoase, oboseala vizuală şi efortul ocular. Contribuie şi la păstrarea sănătăţii oculare a purtătorilor, blocând radiaţiile UVA şi UVB. Insa, este de retinut faptul ca aceste lentile nu au fost create pentru a inlocui ochelarii de soare! Lentilele fotocromatice inlocuiesc mai degraba lentilele de zi cu zi, incolore, oferind un confort visual sporit. Ochelarii de soare, mai ales cei cu lentile polarizate, ofera in special protecţie de strălucirile orbitoare: nisip, apă, zăpadă, ceea ce lentilele heliomate nu pot oferi.

De asemenea, purtate în maşină, lentilele fotocromatice nu se vor închide la culoare deoarece cele mai multe parbrize blochează razele ultraviolete. Astfel, pentru conducătorii auto este recomandat sa poarte ochelari de soare cu lentile polarizate (cu/fără dioptrii).